sâmbătă, 24 noiembrie 2007

i got no copywright for this


nu am copywright pentru postu asta recunosc...si nici nu am intrebat daca am voie sa-l postez. dar e frumos sa arati se celorlalti cand te simti iubit. si simt nevoia sa tip in gura mare ca da! stiu sa apreciez oamenii care ma iubesc!!! . punct.


mi'e dor de tine, kid!mi-e dor de locuri, zambete, certuri, zile senine, vara, strada Bucegi, o fata blonda cu ochii de azur, iluzii?chiar mi-e dor...

BETTER THAN...( click it !!! )

pure, raw, explosive, pleasure!

Better than drogs, better than smack! better than a dope-coke-crack-fix shit-shoot-sniff ganja-marijuana-blotter acid-ecstasy!
Better than sex, head, sixty-nine, masturbation, tantrism, Kama-Sutra,or Thai doggy-style!
Better than banana milk-shakes!
Better than George Lucas trilogy and Muppets and 2001!
Better than Emma Peel, Marylin and Cindy Crawford' s beauty spots!
Better than B-side of Abbey Road, Hendrix, the firs man on the moon, space-mountain, Santa Claus, Bill Gate's fortune, the Dalai Lama, Lazarius raised from the dead!
Better than Schawarzenegger's testosterone shots, Pamela Anderson's lips!
Better than woodstock, rave parties, Sade, Rimbaud, Morrison, and Casteneda!
Better than freedom, better than the life!

miercuri, 21 noiembrie 2007

Departe in ADN-ul atator decenii



Cel mai ciudat sentiment este sa simti cand oamenilor li se apropie moartea ; te uiti in ochii lor, le vezi pupilele dilatate si buzlele tremurand, cu tresarirea fiecarei clipa incrustata in sange. L-am luat de mana si i-am simtit-o rece, impietrita, departe in ADN-ul atator decenii, niste celule vitale incepeau sa se desprinda din matca spre un univers unde nu exista gravitatie, alcool, regrete sau placere.
A inceput sa planga ca un copil cand m-a vazut. Lacrimi mici, scurte parca ii picurau din strafunduri. M-am intors cu fata spre geam. Ma doare slabiciunea barbatilor, ma doare slabiciunea noastra a oamenilor. mai rau decat ura, ranile, minciunile sau sangele. Ma doare sa vad un barbat plangand. E parca impotriva firii. Noua femeilor, ne-a fost lasat plansul... ingenunchiate , suferinta. Ei ar trebui sa stea drepti, si sa nu ne arate noua ca sufera, desi oameni sunt. il doare, asta o stiu.
M-am intors si l-am privit. A observat ca m-am schimbat. I-am soptit ca defapt doar ambalajul, eu...mereu aceeasi, dar n-a inteles. M-a intrebat de scoala si de uninominale. i-am zis ca-s bine si ca o sa-l iau cu mine la vot. iar lacrimile alea.... Tin ochii mari deschisi . Ce dracu' doar n-am sa plang acum. Din nou tacere. Ma uit la el. Altadata m-ar fi intrebt daca nu i-am adus cumva vreun ziar sa vada daca a mai facut ceva Iliescu..."tu-i rasa masii de hot !" , dar acum sta cu mainile impreunate ca un copil pedepsit...maini sfrijite, palide care au muncit, au mangaiat, au iubit, maini care m-au batut de atatea ori la sah.
L-am intrebat daca nu vrea acasa. N-are rost...mi-a zis ca asta e...ca eu nu vad ca s-a sfarsit? ca nu mai are mult?deja calc pe teren minat. nimic fara sa planga. ce slabi suntem in fata EI. De cate ori n-a zis ca ar vrea sa-l ia, dar acum cand simte ca vine, se prinde cu maine de viata, cerseste timp, cerseste sa mai stea. pare josnic dar e atat de firesc.
L-am intrebat de Steaua. A ridicat capul si ochii aia albastri au inceput sa joace. Mi-a zambit. A ascultat ultimul meci la radio, din patul de spital. mai adormea, dar l-a auzit tot.
Acum vorbeste cu ai mei,despre ale lor. stau pe scaun si sunt intr-o prostie de amagire, undeva catre miezul constiintei. mii de intrebari, raspunsuri, te chinui zilnic, fara rost, nevazut, voci, miros de salcam si curtea aia plina de flori, soarele copilariei, pasii lui apasati. Taranistii dracului si durerea asta. of! Poza aia de cand era mica, blonda cu ochisorii albastri, coditele alea, in bratele lui, iar el asa de tanar. bunic. mai vreau sa stea, mai vreau sa fie.
Nu vreau sa plece, mii de celule trebuie sa lupte, mii de ganduri trebuie sa urneasca slabiciunile noastre, mii de cuvinte nespuse ar trebui sa se adune, sa fie rostite cat mai repede. cat mai au timp. si cui. nu e bine. slabiciunea nu e buna. inmoaie si face renuntarea mai usoara. aceleasi mii de celule ar trebui sa lupte sa nu renunte.
E tarziu si trebuie sa plecam. Nu stiu daca e ultima oara cand il vad. nu stiu daca ar trebui sa-mi iau ramas bun. ii seman, sunt atat de slaba, desi eu nu sunt pe moarte. am inceput sa plang. copil prost.

joi, 15 noiembrie 2007

ceci n'est pas écrit



subliminal. instinctiv. lumina si culoare. e sentiment si e putere. te prinde, te atrage, te arunca. e semn abstract, lumina, aer, glas. numeste-l noroc, numeste-l soarta. e in tine dar iesi din tine pentru el. il invingi si te castiga. cu fiecare pas, cu fiecare ceas.

e emotie, e curaj, e dezastru, e salvare. e inceput dar niciodata sfarsit, cum te asteptai. e o poezie cu un singur vers. e haiku. e un zar cu 6 puncte pe fiecare latura. e un pas, e un drum, e-o intrebare si-un raspuns. subliminal, instinctiv, lumina si culoare. e un colaj de ziare si reviste, de texturi si nuante.

e un un pierce in limba si un cercel in forma de ancora. e miros de cafea, de aburi, e planset de copil. e cersetorul de la metrou si hugo boss-ul de pe panou. e blitzul ce ma orbeste in noapte. e apa care se scurge in timpul dusului de pe corpul meu in gaura aia neagra de canal. e miros de pasta de pix.

e pata de cerneala de pe caietul de caligrafie de acum 13 ani. e timpul in care sunt singura in compartiment si ma uit pe geam cum ploua. e trenul asta. nu e TGV. e ca prima oara cand fumezi iarba in liceu. e atroce si feroce.e ca un ac de siguranta. e emo si intro. e negru dar e mai frumos cand e mov. bine ca nu e roz. e un puzzle cu le tour eiffel. e o piesa lipsa din puzzle si un dintisor aruncat zanei maseluta.

e seara aia de pe lacul morilor. e o noapte nebuna, sedata, dansand, vibrand. e o camasa cu flori si flori pe un camp. flori galbene . eu tolanita in flori galbene cu o camasa cu flori. e extrasenzorial. e dincolo de nori si la milioane de metri adancime in pamant. e secunda imediata dupa ce mori, cand vine linistea. e secunda cand nu mai esti, dar esti. e fara latidudine si longitudine.

e cliseu si metafora. e adevar, dar un adevar mucegait, subiectiv. e o sina de tren ruginita. e o pietricica. e o pisica moarta in mijlocul drumului. e un va-nu-pieds qui sourit triste. e o zi de joi cand s-a nascut. e cand m-am nascut. e un continuu antrenament la pian fara succes. e credinta sau dorinta, una din doua.

e timpul sa inchizi ochii.

e un sotron desenat cu creta. e unu beat crita. e un curcubeu si un cadavru neidentificat sub un pod. e o drama conjugala . e repulsie si teama. e anna karenina si trenul ei. ba nu e un jeu d'enfants. si niste manusi de piele. e baietelul care n-a reusit sa intre la academia de politie. e un bilet de teatru mototolit si un fluture cu piciorusele in sus. e fara aripi. e un pick-up stricat si e muzica japoneza. e gheisa cu ochii albastri si tipul care s-a hotarat sa devina prost. e un semafor daltonist. e o pinista care se automutila de dragul artei.

e o tuse seaca. e dimineata de dupa si seara de dinainte. e o scrisoare fara punct, returnata nedeschisa. e o inghetata cu vanilie si o lumanare fara fitil, e un chistoc de tigara care inca mai arde trist. e o prostie de vis pe care am incetat sa-l mai visez, desi el continua cu incapatanare sa se viseze singur. e timpul pe care-l pierzi castigandu-l si-l aduni pierzandu-l. e nonsens si amagire. e subliminal si logic. e insesizabilpentru un neinitiat. e karma si e mantra. e dureros ca e orfan. e un bilet de avion. spre acolo. e un copil care s-a sinucis. si e o toama cu multe ploi. pentru nota 4. si e frig. e o pereche de pantofi de-un albastru uniforma.

e un lucru nefacut sau prost facut. si e la condition humana de magritte. e un geam nespalat, zoit. e un speech de-al lui bush. e un peron plin de oameni care fumeaza aceleasi afurisite de tigari. e un tipat prelung. tipatul. e nebunie. nu ajung. e mult prea lung dar totusi subliminal eu nu ajung. e mult mai simplu de atat. e 6 dimineata si eu inca nu dorm.



sâmbătă, 10 noiembrie 2007

ce imbatraneste in noi / ca neasteptat ne simtim intr-o dimineata / doritori sa ne ascundem / nume si fata?


surprinzator de greu...auzi zgomotul, il simti cum te patrunde, cum incepe sa te invadeze , incepi sa-l identifici ca facand parte din tine...dar totusi nu vrei sa-l lasi sa plece din tine,, nu vrei sa-l faci sa se opreasca, nu vrei sa inchizi alarma de la afurisitul ala de telefon, pentru ca asta inseamna ca a venit ora sa te trezesti...blestemata ora !! e o senzatie frustranta dupa ce ai reusit sa rupi abia 2 ore de somn si alea parca din ce in ce mai dilatate. e ca si cum te-ai izbi de un zid, dar tot ai incerca sa mergi in continuare...

eu incerc, desi sunt treaza, sa dorm in continuare.Inca o zi, la fel de banal inceputa...aceeasi papuci de plus rosi de catelul ala negru si cret...hmmm!! Maya o chema, defapt o cheama, dar ea e acasa si eu sunt aici. Aceeasi periuta de dinti rosie. e clar! maine o schimb, e mult prea deprimanta culoarea asta. Acelasi covoras in fata usii. Aceeasi cana de cafea luata la reducere din Bamboo si aceeasi lipsa de chef de a te urni din loc. Dar stii ca trebuie sa incepi o noua zi, trebuie sa te duci la laboratorul ala de TV de care esti cam scarbita, unde profu, Mos Craciunul de la Partyul de Craciunul trecut s-a transformat intr-un tip al dracu ( sau ma rog, sarbatorile tampesc) care vrea sa ne transforme in mici Andreea Esca. Cica, sa stim sa ne vindem marfa! comeeee on !! nu vreau sa vand zarzavaturi in piata ca Andreea Esca !!! Cred ca o sa-i dau un sms profului sa-i spun ca am cazut in timp ce alergam dupa Ratb sau ca am plecat in Lumea a3a sa le iau interviuri somalezilor...sau nu, cel mai bun ar fi motivul ca azi, intr-o zi de marti, ptiu!!! 3 ceasuri rele, toate planetele s-au aliniat impotriva mea.I Don't know !! oricum e prea devreme, ar trebui sa mai dorm putin......

nu!
nu!
nu!

un sunet familiar, dureros de familiar, si nu-i alarma telefonului meu...pe-aia am mutilat-o mai devreme in timp ce incerca sa-mi intre pe sub piele...e alarma colegei mele..adio somn!!! ma duc la scoala...!! Incerc sa fac sacrificiul de-a-mi urni spre facultate trupul inca nereceptiv la stimuli de gen : Obligatie! , Datorie!, Responsabilitate! . Din starea asta de semi-zombi nu ma poate scoate decat zgmomotul infernal de Grozavesti. Aici simti cum pluteste in aer o stare de nervozitate continua a soferilor care injura, tipa, intra in depasire , pe contrasesns, o iau chiar pe trotuar,pe langa tarebele de shaorma aici pietonii fac slalom printre masini, aici masinile se ciocnesc iar politistii se intraba de ce nu ploua , oare astazi,...aici e Grozavesti;). am iesit pe strada cu castile in urechi, dar fara muzica, nu-ti trebuie muzica in Grozavesti..aici e muzica pe gratis, trebuie doar s-o asculti, e-o mare de decibeli ce se revarsa-ntr-una.

La colt, la shaormeria aia care uneori inlocuieste sufertasul trimis de mamele de prin provincie, stau 2 tipi gelati si mananca "lasciv" sub o umbreluta Coca-Cola. Unu cu gura plina de varza si cartofi (nu bag mana in foc ce era in gura tipului, dau si eu cu presupusul) se uita la mine si-mi arunca ostentativ o invitatie de-aia care nu suporta ore matinale. Ma uit la el absenta, vag interesata de ce a zis si-l intreb : "Excusez-moi, parlez-vous francais? je n'ai pas vous compris". iar ei, izbucnesc intr-un ras dintr-ala perplex, nervos si tamp ca o teama amestecata cu prostie si bucatele mici de shaorma. "-i-ote , ba!asta nu stie romana!!


si-asa incepe o noua zi...ahhhhh ce-mi place pulsul strazilor din Bucuresti, concomitent cu basul din casti, imi da un ritm alert, face sangele sa pulseze.

imagini din vitrine, Cellini, Mcdonaldsul din Romana , zgomul pasilor pe pardoseala din teatru, ascult cum picura nisipul din clepsidra, neomodernist si geometric, fac poze , lumanari cu aroma de ylang ylang, muzica de la Kilipirim, ador acum sa ma plimb pe strazile astea...si este toamna si bate vantul si-mi zboara gandurile se-amesteca , sunt niste poze pierdute-ntr-un album mai vechi. si-acum doar scari rulante, franturi de nori si buze, acum fornetti si porumbei in parc la Opera , acum copii pe strada, biciclete, crizanteme, frig...


acum ma-ntorc din nou acasa...la aceeasi periuta rosie si-aceeasi papuci rosi de Maya...

relativ si previzibil totusi.

vineri, 9 noiembrie 2007

inorogi verzi pe pereti


cum iti simti fata cand fumul de tigara ti se intipareste peste obraji si buze? cum iti simti ochii cand soarele iti invadeaza retina? cum iti simti picioarele cand te-a prins ploaia si ti-a intrat apa in adidasi? cum te simti cand alergi gafaind dupa autobuz si cand crezi ca esti gata sa te urci ti se inchid in fata usile? cum te simti cand adormi si apoi tresari pentru ca ai visai ca ai cazut in ditamai groapa?

m-ai intrebat alaltieri ce-nseamna desenul mazgalit pe peretele din fata patului meu... ti-am spus ca e un inorog, iar tu, copil prostut mi-ai zis ca nu exista inorogi..ca nu exista basme si printese, ca nu exista Mos Craciun si ca oamenii buni nu ajung niciodata in Rai. mi-ai spus ca nu exista baloane care ajung la cer si inimi care bat in acelasi timp...mi-ai zis ca nu exista rosu somon ci doar alb-negru, mi-ai spus ca nu se traieste din vise... apoi mi-ai amintit ca ai citit tu pe net ca Rowling a zis ca Dumbledore e gay si ca "ha ha !! asta e a dracu' de funny" si ca nu e funny deloc sa visezi la inorogi verzi pe pereti...

ei ba nu... toata viata mea o sa visez la inorogi verzi pe pereti, iar tu copil nascut din pixeli, nu ai de unde sa stii ce-nseamna sa visezi...

cum iti simti parul cand te gandesti ca nu are rost sa-ti mai iei umbrela cu tine cand ploua asa de frumos afara?cum iti simti buzele cand il saruti pentru intaia oara?cum simti un gol in stomac cand iti moare o persoana draga?

dar tu? copil din pixeli nu stii ca in lume sunt mii de nuante si tu nu stii ca visele te tin in viata si tu nu stii ca te privesc cand te inchini la fumul de tigara ca unui zeu, si tu nu stii ca uneori ne intra apa-n adidasi in acelasi timp cand calcam in baltoci ca 2 copii...si tu nu stii ca e mai usor sa ni se-nchida usile la autobuz cand suntem 2...e mai usoara asteptarea unui altuia in statie ...si tu nu stii ca daca eu tresar visez ca am cazut spre tine... dinspre mine..inspre noi...

vineri, 2 noiembrie 2007

ingerii nu poarta ghete


mergeam astazi prin ploia aia marunta si sacaitoare , da da! pe ploaia aia pe timpul careia poetii si-ar fi contemplat muzele si depresivii si-ar fi luat antidepresivele sau si-ar fi taiat venele si ma gandeam asa intr-o doara la viata mea....nu e relevant sa sariti toti pe mine acum si sa ma intrebati de ce nu m-am suit si eu ca tot omul intr-un troleu ? "pentru ca respiratiile aglomerate ale atator oameni si corpurile de toate soiurile scofalcite si inghesuite printre scaune comunitare imi alunga tot cheful de filozofeala..." de-aia nu m-am suit!!!! acum cand materializez cuvintele astea ..." VIATA MEA" si le dau o consistenta vocala, sonora, mi se pare a fi ceva la sute de ani lumina departare fata de mine...de parca nu as putea, nu as avea instrumentele necesare sa mi-o asum. in liceu daca ziceam vreodata ca nu pot dirigu mi-o taia scurt si sec: "pai ia pastile de putut !"...e na , acum nu mai e dirigu primprejur sa-mi zica asta, si nici daca ar fi nu cred ca as gasi pastile care sa ma fac sa-mi pot asuma propria existenta. nu! nu! de-astea nu se dau la magazin...nu te gandi ca sunt zgarcita si nu iau fiindca nu-s compensate..nu, nu iau pentru ca nimeni nu le fabrica! hmmm, viata mea: e ca si cum m-as imbraca in fiecare zi cu un costum de astronaut, mi-as pune casca si as incepe sa plutesc in imponderabilitate...asa imi vad eu viata ...niciodata cu picioarele infipte pe pamant, niciodata stabila, mereu in miscare....MUTABILA. mda...asta e cuvantul, am gasit. viata mea e o variabila mutabila...nu-s melodramatica, nu-mi plang de mila...pentru asta se gasesc depresivii care stau acum prin colturi tenebroase si se intreaba "de ce ei?" ...eu dimpotriva...infrunt ploaia chiar daca e marunta si cicalitoare...explorez spatiul, ma plimb.

trotuarul asta e prea lung, pana acum nu am gasit nici semafor si nici straduta laturalnica si m-am jurat sa nu ma opresc ...sa merg, sa merg...pana acum au trecut doua 105 pe langa mine, tixite de oameni care se intorc de la munca, grabiti sa infulece si sa-si ocupe locul cald din fata teveului, au toti aceeasi satisfactie a savurarii momentului viitor in priviri...nu le mai pasa ca se calca in picioare, ca se inghesuie...coate in burta, sacose pe spinare, maine tremurande ce-si apara portofele nu prea avute (ca deh, daca erau avute stateau pe torpedoul vreunui Mertan, nu tixite prin buzunare si aparate de hoti). toti se complac in invalmaseala asta umana, maclavaisul asta de calatori pestriti...
imi alung gandul asta oribil de a ma afla acum printre ei si respiratiile lor avide dupa oxigenul imputinat din autobuz si ma reintorc la "viata mea". zdrangggg! iarasi imi suna urat ca o vioara neacordata care scartzaie ingrozitor...incerc sa-mi dau seama unde e problema, ce se intampla...e ca un password tastat odata gresit care nu mai vrea sub nicio forma sa revina la cel initial. incerc sa dau o recuperare ...dar nimic...nu-mi apare passwordul vechi
...nu mai sunt cea de odinioara?
nu mai e tot viata mea?...nu mai traiesc tot eu in spatele acelorasi ochi si buze?



intrebare deschisa...