Cel mai ciudat sentiment este sa simti cand oamenilor li se apropie moartea ; te uiti in ochii lor, le vezi pupilele dilatate si buzlele tremurand, cu tresarirea fiecarei clipa incrustata in sange. L-am luat de mana si i-am simtit-o rece, impietrita, departe in ADN-ul atator decenii, niste celule vitale incepeau sa se desprinda din matca spre un univers unde nu exista gravi
tatie, alcool, regrete sau placere.
A inceput sa planga ca un copil cand m-a vazut. Lacrimi mici, scurte parca ii picurau din strafunduri. M-am intors cu fata spre geam. Ma doare slabiciunea barbatilor, ma doare slabiciunea noastra a oamenilor. mai rau decat ura, ranile, minciunile sau sangele. Ma doare sa vad un barbat plangand. E parca impotriva firii. Noua femeilor, ne-a fost lasat plansul... ingenunchiate , suferinta. Ei ar trebui sa stea drepti, si sa nu ne arate noua ca sufera, desi oameni sunt. il doare, asta o stiu.
M-am intors si l-am privit. A observat ca m-am schimbat. I-am soptit ca defapt doar ambalajul, eu...mereu aceeasi, dar n-a inteles. M-a intrebat de scoala si de uninominale. i-am zis ca-s bine si ca o sa-l iau cu mine la vot. iar lacrimile alea.... Tin ochii mari deschisi . Ce dracu' doar n-am sa plang acum. Din nou tacere. Ma uit la el. Altadata m-ar fi intrebt daca nu i-am adus cumva vreun ziar sa vada daca a mai facut ceva Iliescu..."tu-i rasa masii de hot !" , dar acum sta cu mainile impreunate ca un copil pedepsit...maini sfrijite, palide care au muncit, au mangaiat, au iubit, maini care m-au batut de atatea ori la sah.
L-am intrebat daca nu vrea acasa. N-are rost...mi-a zis ca asta e...ca eu nu vad ca s-a sfarsit? ca nu mai are mult?deja calc pe teren minat. nimic fara sa planga. ce slabi suntem in fata EI. De cate ori n-a zis ca ar vrea sa-l ia, dar acum cand simte ca vine, se prinde cu maine de viata, cerseste timp, cerseste sa mai stea. pare josnic dar e atat de firesc.
L-am intrebat de Steaua. A ridicat capul si ochii aia albastri au inceput sa joace. Mi-a zambit. A ascultat ultimul meci la radio, din patul de spital. mai adormea, dar l-a auzit tot.
Acum vorbeste cu ai mei,despre ale lor. stau pe scaun si sunt intr-o prostie de amagire, undeva catre miezul constiintei. mii de intrebari, raspunsuri, te chinui zilnic, fara rost, nevazut, voci, miros de salcam si curtea aia plina de flori, soarele copilariei, pasii lui apasati. Taranistii dracului si durerea asta. of! Poza aia de cand era mica, blonda cu ochisorii albastri, coditele alea, in bratele lui, iar el asa de tanar. bunic. mai vreau sa stea, mai vreau sa fie.
Nu vreau sa plece, mii de celule trebuie sa lupte, mii de ganduri trebuie sa urneasca slabiciunile noastre, mii de cuvinte nespuse ar trebui sa se adune, sa fie rostite cat mai repede. cat mai au timp. si cui. nu e bine. slabiciunea nu e buna. inmoaie si face renuntarea mai usoara. aceleasi mii de celule ar trebui sa lupte sa nu renunte.
E tarziu si trebuie sa plecam. Nu stiu daca e ultima oara cand il vad. nu stiu daca ar trebui sa-mi iau ramas bun. ii seman, sunt atat de slaba, desi eu nu sunt pe moarte. am inceput sa plang. copil prost.
tatie, alcool, regrete sau placere.A inceput sa planga ca un copil cand m-a vazut. Lacrimi mici, scurte parca ii picurau din strafunduri. M-am intors cu fata spre geam. Ma doare slabiciunea barbatilor, ma doare slabiciunea noastra a oamenilor. mai rau decat ura, ranile, minciunile sau sangele. Ma doare sa vad un barbat plangand. E parca impotriva firii. Noua femeilor, ne-a fost lasat plansul... ingenunchiate , suferinta. Ei ar trebui sa stea drepti, si sa nu ne arate noua ca sufera, desi oameni sunt. il doare, asta o stiu.
M-am intors si l-am privit. A observat ca m-am schimbat. I-am soptit ca defapt doar ambalajul, eu...mereu aceeasi, dar n-a inteles. M-a intrebat de scoala si de uninominale. i-am zis ca-s bine si ca o sa-l iau cu mine la vot. iar lacrimile alea.... Tin ochii mari deschisi . Ce dracu' doar n-am sa plang acum. Din nou tacere. Ma uit la el. Altadata m-ar fi intrebt daca nu i-am adus cumva vreun ziar sa vada daca a mai facut ceva Iliescu..."tu-i rasa masii de hot !" , dar acum sta cu mainile impreunate ca un copil pedepsit...maini sfrijite, palide care au muncit, au mangaiat, au iubit, maini care m-au batut de atatea ori la sah.
L-am intrebat daca nu vrea acasa. N-are rost...mi-a zis ca asta e...ca eu nu vad ca s-a sfarsit? ca nu mai are mult?deja calc pe teren minat. nimic fara sa planga. ce slabi suntem in fata EI. De cate ori n-a zis ca ar vrea sa-l ia, dar acum cand simte ca vine, se prinde cu maine de viata, cerseste timp, cerseste sa mai stea. pare josnic dar e atat de firesc.
L-am intrebat de Steaua. A ridicat capul si ochii aia albastri au inceput sa joace. Mi-a zambit. A ascultat ultimul meci la radio, din patul de spital. mai adormea, dar l-a auzit tot.
Acum vorbeste cu ai mei,despre ale lor. stau pe scaun si sunt intr-o prostie de amagire, undeva catre miezul constiintei. mii de intrebari, raspunsuri, te chinui zilnic, fara rost, nevazut, voci, miros de salcam si curtea aia plina de flori, soarele copilariei, pasii lui apasati. Taranistii dracului si durerea asta. of! Poza aia de cand era mica, blonda cu ochisorii albastri, coditele alea, in bratele lui, iar el asa de tanar. bunic. mai vreau sa stea, mai vreau sa fie.
Nu vreau sa plece, mii de celule trebuie sa lupte, mii de ganduri trebuie sa urneasca slabiciunile noastre, mii de cuvinte nespuse ar trebui sa se adune, sa fie rostite cat mai repede. cat mai au timp. si cui. nu e bine. slabiciunea nu e buna. inmoaie si face renuntarea mai usoara. aceleasi mii de celule ar trebui sa lupte sa nu renunte.
E tarziu si trebuie sa plecam. Nu stiu daca e ultima oara cand il vad. nu stiu daca ar trebui sa-mi iau ramas bun. ii seman, sunt atat de slaba, desi eu nu sunt pe moarte. am inceput sa plang. copil prost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu