sed frumusel la locul meu, nu stiu cum am norocul sa fie mereu la geam...si astept sa mai urce lume in tren..nu prea multa..sunt cam agorafoba(am descoperit lucrul asta de cand am pasit prima oara in Bucuresti, si simteam cum ma inghitea fluxul de la Unirii , pe la ora 16:30 cand scapa tot bucuresteanul transpirat de la munca). Asa...stau cumintica, am castile in urechi si incerc sa nu bag pe nimeni in seama, de frica babelor vorbarete, care se agata de tine din plictiseala si limbutie si nu-ti mai dau drumu din clestele intrebarilor paranoice pana ajung la destinatie. Cred ca am un har, de cum se aseaza langa mine si ma privesc 5 minute, probabil fata mea le transmite vreun mesaj (ce-o fi ,Doamne, in mintea lor???!!) si incep sa mi se destainuie..."trei copii, 7 nepoti, bucurestiul e plin de sarlatani,mama, sa ai grija..ohh bravo, mult noroc in viata, am multi bani la mine, i-am prins cu acul de siguranta in spatele buzunarului,asa ca e mai sigur, caldura mare, iar au scumpit astia trenu"...cata imprudenta din partea lor!!! dar nu...azi mi-am propus sa evit contactele vizuale, sa ma uit pe geam si sa ascult muzica linistita...si sunt 5 locuri neocupate in compartiment, care e probabilitatea sa fie iar o baba pe locul 63, vagonul 3, chiar in fata mea???in fine...intra primul cuplu..au 61 si 62...trag aer in piept si mai arunc o privire pe geam....un aurolac a rasturnat un cos de gunoi si aduna mucurile de tigara intr-un pahar de la Mc'Donalds...ma intreb ce-o face cu ele?le-o fuma asa??pentru nici un miligram de nicotina...sau o fi vreun colectionar travestit ... aiurez...de plictiseala mnintea mea o ia deseori razna...inchid ochii...e asa de liniste cu muzica mea...desi volumul a ajuns la nivelul 10 si mp3-ul tipa "Oh my God, What have i done/ All i wanted was a little fun". dintr-o data...soarele care intra in compartiment e acoperit de o silueta...nu deschid ochii, dau doar volumul incet si ascult, "aaaaa...locul63, vagonu 3 "aha aici este...si apoi cu ochii inchisi, incerc sa-mi dau seama ce varsta are "vocea" asta care deja isi urca bagajele la locul lor....hmmm sa aiba 21...22...il simt cum se aseaza..si dintr-un instinct pe care nu stiu cum de-l am ,simt cum se uita la mine...deschid ochii nu ca mi-ar pasa daca as parea o ciudata...ci doar pentru ca vreau sa-i vad chipul..si....
-"Ce statie e asta???"
-"De cate ori mai opreste trenul asta?"
-"Va rog sa prezentati biletele la control!"
-"Ati dori ceva de baut:avem suc, apa, cafea...."
Nu mai aud nimic, mintea mea se invarte, se rasuceste, creierul subcircuiteaza, mi-au transpirat palmele si incerc sa-mi adu seama cine e....vorbesc cu el deja de 45 de minute si nu-mi dau seama...e student la Medicina, are un caine First, ii place Goethe si asculta Chemical Brothers. dar nu e asta...il stiu si nu ma stie...e ceva extrasenzorial..e modul in care simteam ca se uita la mine, pe cand inecercam eu sa evit babute vorbarete..e ceva..si nu stiu ce..nu-l cunosteam inainte si totusi parca-l stiu de-o viata, imi sunt cunoscute vocea, parul ciufulit, pana si faptul ca mama lui e profesoara de franceza imi e cunoscut...
am coborat din tren..el merge mai departe...i-am dat numarul meu de telefon...dar (ce-o fi fost in capul meu???) i l-am dat cu o cifra in minus...n-am vazut niciunul..
gata asta a fost a trecut ca o boare de vant, ca un cutremur de intensitate mica...te infioara un pic, te face sa te gandesti la moarte, dar peste 2, 3 zile l-ai uitat...asa a fost l-am uitat, i-am uitat si chipul, pana si numele...nu mai stiam daca-l chema Bogdan, Andrei sau George...Creierul meu se debaraseaza foarte usor de informatiile pe care nu le considera utile..are fff mare grija de mine sa nu innebunesc...ce m-as face daca as retine toate numele persoanelor pe care le-as intalni in viata???...m-as face "Dictionar de nume proprii" :)))...
Intr-o zi veneam abatuta de la Practica de la Tvr, scarbita de sistemul comunist care inca isi mai scoate la iveala radacinile coclite, ruginite, ozxidate, ingalbenite, putrezite........si obosita pana peste cap de atat asteptat , m-am asezat pe scaun in metrou si plictisita ma uitam pe geam....pe scari un tanar cu sapca si cu skateboardu in mana inota prin marea de oameni care ieseau la suprafata ca minerii ( vedeti inca un motiv pentru care urasc eu ingesuiala, oamenii la metrou se calca unii pe altii, se imbrancesc, fiecare in speranta de a ajunge mai repede acasa, sa se aseze comod in fotoliu, pentru vreun Jose Armando viril)...si-l vad pe tanarul cu skateboardu ca in sfarsit ajunge aproape de usa cand :
"Atentie se inchid usile.Urmeaza statia..."
si metroul pleaca si el ramane pe peron bosumflat....il vad si ma vede...imi face cu mana si probabil un semn sa-l astept la statia urmatoare....dar nu cobor...nu are rost...din totdeauna am avut impresia ca lucrurile care nu sunt acolo unde esti tu si apar mereu in urma ta ca niste pasi pe nisip...(simti ca nu-s ai tai, dar de sub talpile tale ies), sunt niste lucruri care nu sunt facute sa se intample...faptul ca mereu suferim dupa ceva, ca mereu ne plangem ,este din cauza ca mereu ajungem cu intarziere la intalnirea cu sansa noastra...mereu ni se intampla ceva, uitam cheile sau pierdem un metrou sau nush...toate piedicile astea ne arata ca noi nu suntem stapani pe viitorul nostru, noi nu ne putem decide soarta si atunci cand avem in mana butonul pe care trebuie sa apasam, se intampla negresit ceva si apasam pe cel de langa el.
As fi putut sa cobor la statia urmatoare, dar am o fobie de cand sunt mica in legatura cu metroul. Mi se parea ca e un soi de labirint, si mintea me a nu putea sa conceapa ca el ar fi putut sa vina cu un urmator metrou...nu era posibil...deja intrase intr-o alta dimensiune, nu mai avea cum sa se intoarca spre mine, nu era sa fie asa..si poate ca nici nu-mi doream sa fie asa...
cine stie...daca o sa-l intalnesc si o a treia oara e un semn, e predestinat...si dupa teoria mea, cum ca in toate exista un 3, o sa se intample acest lucru...cu siguranta o sa ne mai intalnim... si cu siguranta n-o sa mai piarda si atunci metroul...
PS: O sa va tin la curent cu povestea asta...dar
NU SE STIE DACA VA URMA...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu